Contabilitate freelancer – ce obligații și taxe ai ca freelancer în România?

09.03.2022

PFA-ul, sau Persoană Fizică Autorizată, este cea simplă formă juridică prin intermediul căreia o persoană are autorizație să desfășoare activități economice sau să presteze servicii cu propria sa forță de muncă, în orice domeniu în care alege să activeze.


Ca freelancer cu PFA trebuie să știi ce taxe ai de plătit, iar acest lucru depinde de categoria de impozitare în care te încadrezi: pe bază de norme de venit sau în sistem real.

Dacă faci parte din categoria impozitării pe bază de norme de venit, iar venitul tău anual nu depășește plafonul de 12 salarii minime pe economie în județul și categoria ta, atunci o să plătești un impozit de 10%. Dacă venitul tău anual depășește plafonul de 12 salarii minime pe economie, pe lângă cei 10% trebuie să plătești contribuții și la CAS și CASS.

Dacă faci parte din a doua categorie, a impozitării în sistem real, taxa este calculată în funcție de venitul efectiv realizat și se bazează pe diferența între venitul brut și cheltuielile deductibile. În același fel, dacă venitul tău nu depășește plafonul de 12 salarii minime pe economie, se prevede un impozit de 10%. Dacă venitul net depășește acest plafon, se adaugă contribuția la CAS și CASS.

Să ții contabilitatea ca PFA poate fi o sarcină mai dificilă. Este obligatoriu ca încă de la începutul înființării PFA-ului să ai în evidență toate operațiunile contabile pe care le-ai efectuat și să întocmești câte un registru pentru fiecare.

Ca să ții contabilitatea ca PFA trebuie să completezi Registrul jurnal de încasări și plăți și Registrul inventar, însă ai în vedere că înregistrarea celor două documente la Administrația Fiscală nu este necesară.

În Registrul jurnal de încasări și plăți sunt trecute în ordine cronologică toate plățile și încasările efectuate, fie în numerar sau conturi bancare. În acest registru sunt trecute data tranzacției, denumirea și numărul documentului care justifică tranzacția respectivă, valoarea tranzacției și explicații în legătură cu natura operațiunii.

În registrul inventar se consemnează activele și datoriile inventariate.

Pe lângă cele două documente obligatorii, în contabilitatea unui PFA pot exista și:

1. Fișa mijlocului fix
2. Factura
3. Aviz de însoțire a mărfii
4. Lista de inventariere
5. Chitanțe, pentru plăți în numerar sau operațiuni în valută
6. Dispoziția de plată/încasare către casierie
7. Statul de salarii

Economisește timp și utilizează platforma Banqup destinată antreprenorilor, IMM-urilor și freelancerilor. Banqup te ajută să te organizezi mult mai simplu cu toate documentele financiare și să le trimiți în timp real către contabilul tău. Poți încarca și redirecționa către contabilul tău facturile de cheltuială, poți emite în doar câțiva pași facturi către clienții tăi și poți stoca și partaja orice alte documente.

Bloguri similare