Facturarea electronică: ce este și cum te poate ajuta în afacerea ta

30.03.2022

Ce este factura electronică?

Se tot vorbește în ultima vreme despre factura electronică, dar puțină lume înțelege cu adevărat care-i treaba cu ea/ce este în lipsa unor informații clare.

Contrar concepției larg răspândite, factura electronică (numită și e-factură sau e-invoice) nu este o factură în format PDF care doar circulă într-un mediu electronic, cum ar fi e-mail-ul. Vorbim despre un fișier emis exclusiv în format electronic, gândit la nivelul UE pentru facilitarea comerțului între statele membre, astfel încât orice companie din oricare țară membră UE să poată trimite o factură imediat către o altă companie din alt stat UE, eliminând bariere ce țin de software sau de limbă.

Momentan, regimul facturii electronice a fost reglementat la nivel UE prin directiva nr. 55/2014 pentru schimbul intracomunitar de bunuri și servicii (B2G – Business to Government), instituțiile publice începând să accepte și facturi electronice de la furnizorii lor, nu doar în format PDF sau fizic.

În unele țări, acest tip de facturare reprezintă deja o obligativitate, alte formate nemaifiind acceptate. În altele, ca de exemplu Italia, se impune aceeași regulă și atunci când vine vorba de schimburile între companii (B2B). În acest context, așteptarea este ca, în curând, folosirea e-facturii să devină obligatorie în toate țările europene și nu numai.

Facturarea electronică în România

Și în România există o lege privitoare la utilizarea facturii electronice în schimburile B2G (Legea nr. 199/2020), care a fost definitivată prin OUG 120/2021, trimisă prin Ordinul emis de Președintele ANAF Nr.1713/2021 și Ordinul emis de Ministrul Finanțelor Nr.1365/2021. În acest fel, facturile electronice create în România vor respecta formatul și structura standardului european. Directiva Europeană nr. 55/2014 și standardul SR EN 1693-1 impun un fișier de tip .xml (UBL 2.1)

Deși din 1 Aprilie 2022, E-facturile vor fi doar o opțiune pentru antreprenori, de la 1 iulie facturile electronice vor deveni obligatorii pentru anumite categorii de produse precum legumele, fructele, băuturile alcoolice, construcțiile noi, produsele minerale (apa minerală naturală, nisip și pietriș), dar și îmbrăcămintea și încălțămintea, după cum este precizat în OUG 130/2021.

Banqup - soluția deja adaptată normelor legale pentru antreprenorii români/antreprenori

„Pe lângă posibilitatea de a-și adapta rapid afacerea la cerințele legale privind e-facturarea, Banqup își propune să ofere antreprenorilor un întreg ecosistem digital de colaborare online cu parteneri din întreaga lume. Banqup fiind o platformă internațională utilizată de sute de mii de companii din întreaga lume, va permite schimbul electronic de facturi între o companie din România și alta din Franța, de exemplu. În plus, chiar și plata între aceste două firme partenere va fi facilitată de Banqup. Să ne gândim doar câte beneficii pot avea freelancerii din IT care colaborează la proiecte din mai multe țări ale lumii și către care vor putea trimite facturi direct în Banqup”, a declarat Kaur Lohk, CEO Unifiedpost SEE.

Banqup este o platformă multifuncțională care acoperă și cerințele facturării electronice, aceasta fiind utilizată în proiecte similare de facturare electronică la nivelul altor state precum Belgia, Franța, Olanda, Estonia și Serbia. Aplicația pune la dispoziție un ecosistem digital de lucru prin care se pot emite și achita facturi în mod eficient, prin conectarea cu partenerii de afaceri sau a contabililor. Fiind prezentă la nivel internațional, Banqup facilitează transferul de documente între companiile care își desfășoară activitățile în țări diferite.

Banqup vine în întâmpinarea celor care vor să-și alinieze afacerea la cerințele legale pentru e-facturare și în România, fiind un produs Unifiedpost Group, lider fintech internaţional în Europa care vizează atât independenţa firmelor de contabilitate, cât și a băncilor.

Dedicată antreprenorilor și companiilor mici și mijlocii, platforma este deja adaptată normelor în curs de aplicare și permite emiterea și procesarea facturilor electronice în formatul agreat la nivelul UE (UBL), format ce va fi utilizat și de către România. Aplicația Banqup este compatibilă și respectă standardul stabilit pentru factura electronică.

Încearcă Banqup acum!

Bloguri similare