Bine ați venit pe site-ul nostru Banqup! Noi și terții folosim cookie-uri pe site-urile noastre web. Le folosim pentru a îmbunătăți navigarea pe site, pentru a analiza utilizarea site-ului și pentru a ne ajuta în eforturile noastre de marketing. Puteți citi mai multe despre cookie-urile noastre și puteți modifica preferințele făcând clic pe „Vreau să modific setările individual”. Făcând clic pe „Accept toate cookie-urile”, sunteți de acord cu utilizarea tuturor cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate privind cookie-urile.
Digitalizare

Categoriile de firme care trebuie să implementeze obligatoriu e-facturarea

August 22, 2022
5
minute de lectură

În cadrul parteneriatelor dintre întreprinderi și organizațiile publice, e-factura a devenit obligatorie de la 1 iulie 2022

Prin OUG 120/2021, Ministerul Finanțelor primește competența de a construi, dezvolta și gestiona sistemul național de facturare electronică RO e-Factura. Prin intermediul sistemului național de facturare electronică RO e-Factura se urmărește primirea facturilor electronice de la emitenți în conformitate cu structura facturilor concepută în acord cu standardele europene.

Astfel, de la 1 iulie 2022, odată cu publicarea Legii 139/2022 de autorizare a Ordonanței de Urgență 120/2021, facturile trebuie să fie livrate în format electronic prin intermediul sistemului național e-Factura în relația cu autoritățile contractate de stat, așa-numita relație B2G.

Operatorii economici considerați contractanți în relația B2G - care au relații comerciale cu autorități/instituții publice - au obligația de a emite facturi electronice și de a le transmite prin sistemul național de facturare electronică RO e-Factura în format .xml. Această factură electronică va fi distribuită destinatarilor prin intermediul Spațiului Privat Virtual.

Până la adoptarea acestei legislații, sistemul RO e-Factura era opțional pentru întreprinderile aflate în relația B2G „Business to Government", adică pentru achizițiile publice.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte medii clasice, factura electronică era considerată de mult timp un mijloc prin care două entități pot comunica mult mai ușor și rapid. Dacă nu ești încă familiar cu noțiunea de factură electronică sau dacă îți dorești să afli mai multe detalii despre cum îți poate ajuta afacerea, află mai multe AICI.

Cine este obligat să folosească sistemul de facturare electronică?

Operatorii economici care efectuează tranzacții cu mărfuri ce prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală

Dacă doi operatori economici (B2B) efectuează tranzacții cu mărfuri care prezintă un risc semnificativ de evaziune fiscală, aceștia trebuie să transmită facturile utilizând sistemul de facturare electronică începând cu 1 iulie 2022.

Agențiile de turism, lanțurile hoteliere, dar și unitățile de cazare

Dezvoltatorii imobiliari și firmele de construcții

Toți cei care sunt implicați în contracte de achiziții publice guvernamentale

Cu toate acestea, în urma adoptării Legii 139/2022, se face următoarea distincție:

Operatorii economici străini pot utiliza sistemul de facturare electronică în contractele B2G, caz în care autoritatea/entitatea contractantă este obligată să accepte acest tip de facturare;

Operatorii economici români sunt obligați să utilizeze doar facturarea electronică în contractele B2G.

Alte aspecte de reținut legate de factura electronică

Pentru a avea acces în Spațiul Privat Virtual este obligatoriu certificatul calificat de semnătură electronică

Operatorii economici trebuie să fie înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV) în nume propriu sau prin intermediul unui reprezentant legal, al unui reprezentant desemnat sau al unui reprezentant autorizat pentru a utiliza sistemul informatic RO e-Factura. Trebuie reamintit faptul că accesul la Spațiul Privat Virtual este posibil numai prin utilizarea unui certificat digital certificat pentru semnătură electronică.

După obținerea acestuia și înregistrarea/accesarea SPV, este necesar formularul 084 - Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura, care poate fi realizat direct din SPV.

Facturarea electronică în B2B

În cadrul unei relații de afaceri B2B, emitentul facturii electronice poate alege să livreze factura electronică destinatarului prin intermediul sistemului de facturare electronică, fiind necesară înregistrarea ambelor părți în Registrul RO e-Factura.

În ceea ce îi privește pe operatorii economici care vând articole cu un risc fiscal ridicat, aceștia sunt obligați să utilizeze sistemului de facturare electronică începând cu 1 iulie 2022.

Potrivit OPANAF nr. 12/2022, printre bunurile cu risc fiscal ridicat se numără:

• legume, fructe, rădăcini și tuberculi, alte plante comestibile;

• băuturi alcoolice;

• construcții noi;

• produse minerale (apă minerală naturală, nisip, pietriș)

• articole de îmbrăcăminte și încălțăminte

Facturarea electronică în B2G

În domeniul achizițiilor publice, factura electronică poate fi procesată integral în format electronic utilizând sistemele informatice accesibile destinatarilor facturilor electronice emise într-o relație B2G. Prelucrarea facturii electronice include parcurgerea fazelor de execuție bugetară.

Cu Banqup, platforma multinațională dedicată antreprenorilor și companiilor mici și mijlocii creezi și trimiți facturi în doar 60 de secunde, ai o vedere de ansamblu asupra tuturor facturilor din companie și îți gestionezi mai ușor activitățile de administrare. Încearcă și tu soluția Banqup gratuit și ia cea mai bună decizie pentru business-ul tău!

Începeți cu Banqup

Începeți să vedeți beneficiile afacerii administrate digital cu Banqup.

Activați Banqup